Apa Pentru Preparate, 5 Fiole, Zentiva

W53722003
W53722003
5
DIVERSE
Fiole
În stoc
2787 Lei

Pretul afisat este valabil doar pentru comenzile online! Acesta poate varia in functie de momentul achizitionarii si epuizarea stocurilor existente in fiecare farmacie! CANTITATEA si STOCUL vor fi confirmate dupa procesarea comenzilor!

Ultima actualizare: azi la 16:15

Adauga la favorite si te anuntam cand intra in stoc

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
-Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
- Dacă nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiţi în acest prospect:
1.Ce este Apă pentru preparate injectabile şi pentru ce se utilizează
2.Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Apă pentru preparate injectabile
3.Cum să utilizaţi Apă pentru preparate injectabile
4.Reacţii adverse posibile
5.Cum se păstrează Apă pentru preparate injectabile
6.Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1.Ce este Apă pentru preparate injectabile şi pentru ce se utilizează
Apă pentru preparate injectabile este solvent pentru uz parenteral utilizat pentru diluția sau dizolvarea extemporanee a preparatelor care se administrează pe cale parenterală.
Dacă nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
2.Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Apă pentru preparate injectabile
Nu utilizaţi Apă pentru preparate injectabile:
-pe cale injectabilă fără a fi combinat cu alte substanțe active.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să utilizaţi Apă pentru preparate injectabile, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Atenționări speciale
Se recomandă prudenţă în cazul alegerii apei pentru preparate injectabile ca solvent pentru un medicament (vezi pct. Cum să utilizaţi Apă pentru preparate injectabile- Incompatibilități).
Apă pentru preparate injectabile, fiind o soluție hipotonă, utilizată pentru prepararea soluțiilor cu administrare parenterală, nu se va injecta fără a fi combinată cu alte substanțe active.
Prepararea amestecului se va face extemporaneu, cu materiale și instrumente sterile, în condiții de asepsie riguroase.
Înainte de utilizarea produsului se va verifica limpezimea soluției din fiole.
Apă pentru preparate injectabile împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.
Nu sunt cunoscute interacţiuni cu alte medicamente.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Acest produs poate fi utilizat în timpul sarcinii și alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Apă pentru preparate injectabile nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

3.Cum să utilizaţi Apă pentru preparate injectabile
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Apă pentru preparate injectabile se va administra intramuscular, intravenos sau subcutanat în amestec cu substanța activă, imediat după ce s-a realizat diluția sau dizolvarea acesteia, conform indicațiilor producătorului.
Produsul se utilizează imediat după deschiderea ambalajului.
Incompatibilităţi
Apă pentru preparate injectabile nu se va folosi ca solvent pentru substanțe insolubile în apă, substanțe uleioase și soluții alcoolice, săruri de argint și plumb.
În cazul diluției sau dizolvării unui medicament, trebuie verificată solubilitatea sau stabilitatea sa în apă. În cazul diluției sau dizolvării mai multor medicamente trebuie verificată compatibilitatea între acestea.
Dacă utilizaţi mai multă Apă pentru preparate injectabile decât trebuie
Supradozajul poate produce supraîncărcare lichidiană.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4.Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
În cazul în care Apă pentru preparate injectabile este injectată intravenos fără a fi combinată cu alte substanțe active, apare hemoliza.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5.Cum se păstrează Apă pentru preparate injectabile
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalaj original.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6.Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Apă pentru preparate injectabile
- Substanţa activă este apă pentru preparate injectabile. 10 ml solvent pentru uz parenteral conțin apă pentru preparate injectabile 10 ml.
Cum arată Apă pentru preparate injectabile şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră, prevăzute cu inel de rupere sau cu punct de rupere sau inel de rupere și două inele colorate (albe) pe gâtul fiolei pentru identificare, a câte 10 ml solvent pentru uz parenteral.
Cutie cu 10 fiole din sticlă incoloră, prevăzute cu inel de rupere sau cu punct de rupere sau inel de rupere și două inele colorate (albe) pe gâtul fiolei pentru identificare, a câte 10 ml solvent pentru uz parenteral.
Prezentare:
5 fiole

Review

Estimat livrare

Produse Recomandate

Istoricul tau de navigare

Apa Pentru Preparate, 5 Fiole, Zentiva

apoteca-farmacie.ro face eforturi permanente pentru a păstra acurateţea informaţiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate conţine accesorii neincluse în pachetele standard, unele specificaţii sau preţul, pot fi modificate de catre producător fără preaviz sau pot conţine erori de operare. Toate promoţiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.