Strepsils Intensiv fără zahăr cu aromă de portocale, 16 pastile, Reckitt Benckiser

W65299002
W65299002
16
FLURBIPROFENUM
Comprimate
Reckitt Benckiser
Stoc epuizat
2897 Lei

Pretul afisat este valabil doar pentru comenzile online! Acesta poate varia in functie de momentul achizitionarii si epuizarea stocurilor existente in fiecare farmacie! CANTITATEA si STOCUL vor fi confirmate dupa procesarea comenzilor!

Ultima actualizare: 23 April • 16:10

Adauga la favorite si te anuntam cand intra in stoc

1. Ce este Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr şi pentru ce se utilizează
Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr conţine flurbiprofen care aparţine unui grup de substanţe numite
antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). AINS ajută la reducerea inflamaţiei, durerii şi febrei.
Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr ajută la calmarea durerii şi a inflamaţiei gâtului ce însoţesc
răceala, laringita sau amigdalita.
Efectul emolient se observă la 2 minute de la administrare.
Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr începe să acționeze în 2 minute de la administrare datorită
efectului demulcent (calmarea gâtului iritat).
Reducerea durerii faringiene a fost observată după 15 minute.
Calmarea durerii şi a inflamaţiei este de aşteptat să apară după 30 de minute de la administrarea unei
pastile şi durează până la 4 ore.
2. Ce trebuie să știți înainte să luaţi Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr
Nu luaţi Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr
- dacă sunteţi alergic la flurbiprofen la alte AINS sau la oricare dintre celelalte componente ale
medicamentului (vezi pct. 6);
- dacă aveţi sau aţi avut două sau mai multe episoade de ulcer gastro-duodenal sau sângerare la
stomac;
 - dacă aţi avut vreodată reacții alergice (astm, bronhospasm, umflare a feţei şi/ sau a mâinilor, rinoree
însoţită de mâncărime la nivelul nărilor sau urticarie) după administrarea de flurbiprofen sau alte
AINS;
- dacă aveţi insuficienţă cardiacă severă, insuficienţă renală severă sau insuficienţă hepatică severă;
- dacă sunteţi în ultimul trimestru de sarcină;
- dacă aveți antecedente de sângerare sau perforaţie gastrointestinală, colită severă, tulburări de
formare a celulelor din sânge determinate de tratamentul anterior cu AINS;
- dacă aveți sub 12 ani;
2
Atenționări și precauții
Înainte să luați Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr adresați-vă medicului dumneavoastră sau
farmacistului dacă:
- aveţi sau aţi avut astm bronşic sau vă cunoașteți cu alergii;
- aveţi boli ale rinichiului, inimii sau ficatului;
- aveţi risc de sângerare;
- aveţi antecedente de afecţiuni digestive;
- sunteţi în vârstă (s-ar putea să fiţi mai susceptibil la apariţia efectelor secundare);
- luaţi deja orice alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau acid acetilsalicilic;
- aveţi afecţiuni grave ale pielii (inclusiv sindromul Stevens-Johnson, lupus eritematos sistemic sau
boală mixtă de ţesut conjunctiv);
- aveţi sau credeţi că aţi putea avea o infecţie bacteriană la nivelul gâtului (deoarece aţi putea avea
nevoie de antibiotice);
- aveţi antecedente de boli intestinale (colită ulceroasă, boală Crohn). 
Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr împreună cu alte medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte
medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală în special:
- alte AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2, deoarece efectele acestora se pot
cumula cu ale flurbiprofenului;
- anticoagulante (medicamente care împiedică formarea cheagurilor de sânge), deoarece se poate
prelungi timpul de sângerare;
- acid acetilsalicilic și antiagregante plachetare (pentru subţierea sângelui);
- litiu deoarece flurbiprofenul poate reduce rata de eliberare a acestuia;
- antihipertensive (medicamente care scad tensiunea arterială în cazul în care aceasta a fost crescută)
deoarece efectul acestora poate fi diminuat;
- diuretice, inclusiv diuretice care economisesc potasiul;
- inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) pentru depresie;
- glicozide cardiace (pentru probleme cardiace), cum este digoxina;
- ciclosporină (pentru a preveni respingerea organelor după transplant);
- corticosteroizi (pentru reducerea inflamaţiilor);
- metotrexat (pentru psoriazis, artrită şi cancer);
- tacrolimus (imunosupresor utilizat după transplant);
- zidovudină (pentru HIV);
- mifepristonă (efectul acesteia poate fi redus de către AINS în intervalul de 8 – 12 zile după
administrarea ei);
- antibiotice chinolone (pentru tratamentul infecţiilor) deoarece AINS pot creşte riscul de apariţie a
convulsiilor asociate cu administrarea acestora; 
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi
gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest
medicament.
În primele 5 luni de sarcină, AINS se pot utiliza pe o perioadă cât mai scurtă, la recomandarea
medicului, dacă este absolut necesar. Utilizarea AINS în ultimele 4 luni de sarcină poate determina
închidera prematură a canalului arterial la făt şi o creştere persistentă a tensiunii pulmonare la nou
născut. Prin urmare administrarea Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr în ultimele 4 luni de sarcină
este contraindicată.
Flurbiprofenul se excretă în laptele matern în concentraţie foarte mică; ca măsură de precauţie se
recomandă evitarea administrării în timpul alăptării.
Există unele dovezi care arată că medicamentele care inhibă sinteza de ciclooxigenaze/prostaglandine
pot afecta fertilitatea feminină printr-un efect asupra ovulaţiei. Acesta este reversibil la întreruperea
tratamentului.
3. Cum să luaţi Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doze
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor. Durata tratamentului nu trebuie să depășească 3 zile.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani
Doza recomandată este de o pastilă Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr (8,75 mg flurbiprofen) la
fiecare 3-6 ore (pastilele se ţin în cavitatea bucalǎ pânǎ la dizolvare; nu se mestecǎ şi nici nu se înghit
întregi); în funcţie de gravitatea simptomelor, doza maximă este de 5 pastile Strepsils Intensiv
Portocale fără zahăr (43,75 mg flurbiprofen) în 24 de ore.
Durata tratamentului nu trebuie să depășească 3 zile.
Copii cu vârsta sub 12 ani:
Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr nu este indicat la copii cu vârsta sub 12 ani.
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la acestă categorie de vârstă.
Similar altor pastile, pentru a se evita apariţia iritaţiilor locale se va schimba în permanenţă poziţia
Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr la nivelul cavităţii bucale. Dacă apar iritații, tratamentul trebuie
întrerupt.
4
Dacă aţi luat mai mult Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr decât trebuie
Dacă în mod accidental luaţi mai multe pastile sau dacă un copil cu vârsta sub 12 ani ia pastilele,
adresaţi-vă medicului sau celui mai apropiat spital. Luaţi cu dumneavoastră ambalajul acestui
medicament.
Dacă aţi uitat să luaţi Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Nu luaţi o doză dublă pentru a
compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr
Întreruperea prematură a tratamentului nu vă afectează.
Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr se utilizează numai la nevoie. Puteţi opri tratamentul imediat ce
vă simţiţi bine.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau
farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
Ameţeli, dureri de cap, rigiditate şi senzaţii de furnicături (parestezii) iritaţii ale gâtului, diaree,
ulceraţii la nivelul gurii, greaţă ,durere la nivelul gurii, senzaţii anormale la nivelul gurii (parestezie
orală), durere orofaringiană,disconfort (senzaţie de căldură sau de arsură, furnicături la nivelul gurii
sau iritație tranzitorie a mucoasei bucale). 
5. Cum se păstrează Strepsils Intensiv Portocale fără zahăr
A se păstra la temperaturi sub 25º C, în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.
A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP.
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 

Review

Produse Recomandate

Istoricul tau de navigare

Strepsils Intensiv fără zahăr cu aromă de portocale, 16 pastile, Reckitt Benckiser

apoteca-farmacie.ro face eforturi permanente pentru a păstra acurateţea informaţiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate conţine accesorii neincluse în pachetele standard, unele specificaţii sau preţul, pot fi modificate de catre producător fără preaviz sau pot conţine erori de operare. Toate promoţiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.