Ibuprofen 400 Mg, 10 comprimate, Arena

W57804001
W57804001
10
IBUPROFENUM
Capsule
Arena Group Sa
Stoc epuizat
1686 Lei

Pretul afisat este valabil doar pentru comenzile online! Acesta poate varia in functie de momentul achizitionarii si epuizarea stocurilor existente in fiecare farmacie! CANTITATEA si STOCUL vor fi confirmate dupa procesarea comenzilor!

Ultima actualizare: 7 May • 11:34

Adauga la favorite si te anuntam cand intra in stoc

1. Ce este Ibuprofen Arena şi pentru ce se utilizează
Ibuprofen Arena face parte din grupa medicamentelor denumite AINS (medicamente antiinflamatoare
nesteroidiene) care acţionează reducând durerea, inflamaţia şi febra.
Ibuprofen Arena este utilizat pentru a calma durerile uşoare până la moderate, cum sunt durerea de
cap, incluzând migrena, durerea de dinţi, durerea menstruală şi a reduce febra.
2. Ce trebuie să știți înainte să luați Ibuprofen Arena
Nu luaţi Ibuprofen Arena
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la ibuprofen sau oricare dintre celelalte componente ale
Ibuprofen Arena.
- dacă aţi avut reacţii alergice, cum sunt astm bronşic, secreţii nazale, erupţie trecătoare pe piele
cu mâncărime sau umflare a buzelor, feţei, limbii sau gâtului după ce aţi luat medicamente care
conţin acid acetilsalicilic sau alte medicamente pentru durere şi inflamaţie (AINS).
- dacă aţi avut ulcer sau sângerare la nivelul stomacului sau intestinului subţire (duoden) legate de
utilizarea anterioară a medicamentelor pentru durere şi inflamaţie (AINS)
- dacă aveţi ulcer sau sângerare la nivelul stomacului sau intestinului subţire (duoden) sau dacă aţi
avut două sau mai multe astfel de episoade în trecut
- dacă aveţi probleme ale ficatului, rinichilor sau inimii (incluzând boala cardiacă coronariană)
severe
- dacă sunteţi în ultimele 3 luni de sarcină
- dacă suferiţi de deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consumul
insuficient de lichide)
2
- dacă aveţi orice sângerare activă (inclusiv la nivelul creierului)
- dacă aveţi o afecţiune de origine necunoscută având ca rezultat formarea anormală a celulelor
din sânge
Ibuprofen Arena nu se administrează la copii cu vârsta sub 12 ani.
Atenționări și precauții
Înainte să luați Ibuprofen Arena, adresați-vă medicului dumnevoastră sau farmacistului.
În special spuneți-i medicului dumneavoastră:
- dacă aveţi lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afecţiuni autoimune
- dacă există în familie o tulburare în producerea pigmentului roşu din sânge (porfirie)
- dacă aveţi afecţiuni intestinale inflamatorii cronice, cum sunt inflamaţie a colonului cu ulcere
(colită ulcerativă), o inflamaţie care afectează tractul digestiv (boală Crohn) sau alte afecţiuni ale
stomacului sau intestinului
- dacă aveţi tulburări de formare a celulelor din sânge
- dacă aveţi probleme legate de mecanismul de coagulare normal al sângelui
- dacă aveţi alergii, febra fânului, astm bronşic, inflamare cronică a mucoasei nazale şi a
sinusurilor, vegetaţii adenoide (polipi) sau afecţiuni obstructive cronice ale tractului respirator,
deoarece riscul de îngustare a căilor respiratorii cu dificultăţi la respiraţie (bronhospasm) este
mai mare
- dacă aveţi de probleme de circulaţie la nivelul arterelor mâinilor sau picioarelor
- dacă aveţi probleme ale ficatului, rinichilor, inimii sau tensiune arterială mare
- dacă vi s-a efectuat recent o intervenţie chirurgicală majoră
- dacă sunteţi în primele şase luni de sarcină
- dacă alăptaţi.
Vârstnici
Dacă sunteţi în vârstă veţi fi mai expus la reacţii adverse, în special sângerare şi perforaţie la nivelul
tractului digestiv, care pot fi letale.
Ulcere, perforaţie şi sângerare la nivelul stomacului sau intestinelor
Dacă aţi avut anterior ulcer la nivelul stomacului sau intestinelor, în special dacă acesta a fost
complicat cu perforaţie sau a fost însoţit de sângerare, trebuie să fiţi atent la orice simptome
abdominale neobişnuite şi să spuneţi imediat medicului dumneavoastră, mai ales dacă aceste
simptome apar la începutul tratamentului. Acest lucru este necesar deoarece riscul de sângerare sau de
ulceraţie la nivelul tractului digestiv este mai mare în acest caz, în special la pacienţii vârstnici. Dacă
apare sângerarea sau ulceraţia la nivelul tractului digestiv, tratamentul trebuie întrerupt.
Sângerarea, ulceraţia sau perforaţia la nivelul stomacului sau intestinelor pot apărea fără alte semne de
avertizare, chiar şi la pacienţii care nu au avut niciodată astfel probleme. Acestea pot fi, de asemenea,
letale.
Riscul de apariţie a ulcerelor, perforaţiei sau sângerării la nivelul stomacului sau intestinelor creşte în
cazul utilizării de doze mari de ibuprofen. Riscul creşte, de asemenea, dacă anumite alte medicamente
sunt luate în acelaşi timp cu ibuprofenul (vezi mai jos, Ibuprofen Arena împreună cu alte
medicamente).
Reacţii la nivelul pielii
Trebuie să încetaţi de a mai lua Ibuprofen Arena la primul semn de erupţie trecătoare pe piele, leziuni
la nivelul mucoaselor sau alte semne de alergie, deoarece acestea pot fi primul semn al unor reacţii
grave (dermatită exfoliativă, eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell), uneori cu
rezultat letal. Cel mai mare risc al apariţiei acestor reacţii este în prima lună de tratament.
Efecte asupra inimii şi creierului
3
Medicamentele anti-inflamatoare/împotriva durerii, cum este ibuprofenul, pot fi asociate cu un risc
uşor crescut de infarct miocardic sau accident vascular cerebral, în special dacă sunt utilizate în doze
mari. Nu depăşiţi doza recomandată sau durata tratamentului.
Trebuie să discutaţi despre tratament cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul, înainte de a lua
Ibuprofen Arena în cazul în care:
- aveţi probleme ale inimii, inclusiv insuficienţă cardiacă, angină pectorală (dureri în piept) sau
dacă aţi avut un infarct miocardic, intervenţie chirurgicală pentru by-pass, boală arterială
periferică (circulaţie redusă a sângelui la nivelul picioarelor sau tălpilor, din cauza îngustării sau
blocării arterelor) sau orice tip de accident vascular cerebral (inclusiv „accident vascular
cerebral minor” sau accident ischemic tranzitoriu „AIT”).
- aveţi tensiune arterială mare, diabet zaharat, concentraţii crescute de colesterol în sânge, istoric
familial de boli ale inimii sau accident vascular cerebral sau dacă sunteţi fumător
Efecte asupra rinichilor
Ibuprofenul poate determina probleme în funcţionarea rinichilor, chiar şi la pacienţii care nu au mai
avut astfel de probleme. Aceste probleme pot determina umflarea picioarelor şi pot duce chiar la
insuficienţă cardiacă sau tensiune arterială mare la persoanele predispuse.
Ibuprofenul poate determina afectare a rinichilor, în special la pacienţii care deja au avut probleme la
nivelul rinichilor, inimii sau ficatului sau care iau diuretice sau inhibitori ai ECA, precum şi la
vârstnici. Cu toate acestea, întreruperea tratamentului cu ibuprofen, în general, duce la vindecare.
Alte precauţii
În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară durerea de cap
care nu trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament. Utilizarea de rutină a analgezicelor
poate determina leziuni permanente ale rinichilor şi risc de insuficienţă renală.
Ibuprofen poate masca simptomele sau semnele unei infecţii (febră, durere şi inflamaţie) şi poate
prelungi temporar timpul de sângerare.
Ibuprofen Arena poate reduce posibilitatea de a rămâne gravidă. Trebuie să discutaţi cu medicul
dumneavoastră dacă planificaţi să rămâneţi gravidă sau dacă aveţi probleme în a rămâne gravidă.
Copii
Copii cu vârsta sub 12 ani: nu se recomandă administrarea capsulelor Ibuprofen Arena la copii cu
vârsta sub 12 ani.
Ibuprofen Arena împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să
utilizaţi orice alte medicamente.
Reacţiile adverse la Ibuprofen Arena pot fi intensificate dacă anumite medicamente sunt luate în
acelaşi timp. Pe de altă parte, Ibuprofen Arena poate creşte sau scădea efectul altor medicamente sau
creşte apariţia reacţiilor adverse la acestea, atunci când sunt luate în acelaşi timp.
Vă rugăm să îi spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi:
- alte AINS
- acid acetilsalicilic
- anticoagulante (care subțiază sângele/previn coagularea), cum sunt acidul
acetisalicilic,warfarina, ticlopidina
- antiagregante plachetare (împotriva coagulării sângelui), cum este ticlopidina sau clopidogrelul
- metotrexat (utilizat în tratamentul cancerului şi afecţiunilor autoimune)
- digoxină (pentru tratamentul diferitelor afecţiuni ale inimii)
- fenitoină (utilizată pentru a preveni apariţia convulsiilor epileptice)
- litiu (utilizat în tratamentul depresiei şi maniei)
- diuretice (comprimate pentru eliminarea apei), incluzând diuretice care economisesc potasiu
4
- medicamente care scad tensiunea arterială mare (inhibitori ai ECA cum este captopril, betablocante cum este atenolol, antagonişti ai receptorilor de angiotensină II cum este losartan)
- colestiramină (utilizată în tratamentul valorilor mari ale colesterolului)
- aminoglicozide (medicamente împotriva anumitor tipuri de bacterii)
- ISRS (medicamente împotriva depresiei), cum sunt paroxetină, sertralină, citalopram
- moclobemidă (IMAO selectiv şi reversibil – un medicament utilizat în tratamentul bolilor
depresive sau fobiilor sociale)
- ciclosporină, tacrolimus (pentru inhibarea sistemul imunitar după transplantul de organe)
- zidovudină sau ritanovir (utilizat în tratamentul infecţiilor cu HIV)
- mifepristonă
- probenecid sau sulfinpirazonă (pentru tratamentul gutei)
- antibiotice chinolone
- sulfoniluree (pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2)
- corticosteroizi (utilizaţi împotriva inflamaţiilor)
- bifosfonaţi (utilizaţi în osteoporoză, boala Paget şi pentru a reduce valorile mari ale calciului din
sânge)
- oxpentifilină (pentoxifilină) (utilizată în tratamentul afecţiunii circulatorii ale arterelor
picioarelor sau braţelor)
- baclofen (un relaxant pentru muşchi)
Alte medicamente pot influenţa sau pot fi influenţate de tratamentul cu Ibuprofen Arena. De aceea,
întotdeauna trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a utiliza
Ibuprofen Arena împreună cu alte medicamente.
Ibuprofen Arena împreună cu alimente şi băuturi
Capsulele de Ibuprofen Arena trebuie înghiţite cu un pahar de apă, în timpul mesei sau după masă.
Evitaţi consumul de alcool etilic, deoarece acesta accentuează reacţiile adverse la Ibuprofen Arena, în
special pe acelea care afectează stomacul, intestinele sau creierul.
Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Ibuprofenul poate face mai dificilă încercarea de a rămâne gravidă. Trebuie să spuneţi medicului
dumneavoastră dacă planificaţi să rămâneţi gravidă sau dacă aveţi probleme în a rămâne gravidă.
Ibuprofen Arena nu trebuie luat în ultimele 3 luni de sarcină, deorece poate determina la făt tulburări
majore la nivelul inimii, plămânilor şi rinichilor. Dacă este utilizat la sfârşitul sarcinii, poate determina
tendinţă de sângerare atât la mamă, cât şi copil şi diminuează puterea contracţiilor uterine întârziind
debutul naşterii.
Tratamentul în timpul primelor 6 luni de sarcină va fi recomandat numai de către medicul
dumneavoastră, dacă este absolut necesar.
Ibuprofenul trece în cantităţi foarte mici în laptele matern şi, de obicei, alăptarea nu trebuie întreruptă
în timpul tratamentelor de scurtă durată. Cu toate acestea, dacă vi se recomandă un tratament de lungă
durată, trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
În general, ibuprofenul nu are reacţii adverse asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje. Cu toate acestea, întrucât la doze mari, în cazuri individuale, se pot manifesta reacţii adverse,
cum sunt oboseală, somnolenţă, vertij (raportate ca frecvente) şi tulburări de vedere (raportate ca mai
puţin frecvente), capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectată. Acest
efect este accentuat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.
Ibuprofen Arena conţine lactoză monohidrat
5
Deoarece conţine lactoză, dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele
categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
3. Cum să luaţi Ibuprofen Arena
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai scurte perioade necesare
controlării simptomelor.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani: doza iniţială recomandată este de o capsulă Ibuprofen Arena 400
mg, administrată la intervale de 4-6 ore. Dacă durerea sau febra nu se ameliorează, se pot administra 2
capsule Ibuprofen Arena 400 mg, fără a depăşi, însă, 3 capsule Ibuprofen Arena 400 mg în 24 ore.
Capsulele se înghit întregi, cu un pahar cu apă, preferabil după masă.
Pacienţi vârstnici: nu este necesară ajustarea dozelor. Dacă funcţia renală sau hepatică este afectată,
doza trebuie stabilită individual.
Insuficienţă renală
Nu este necesară reducerea dozei pentru pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată.
Insuficienţă hepatică
Nu este necesară reducerea dozei pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Trebuie să întrerupeţi tratamentul cu Ibuprofen Arena şi să vă prezentaţi la medic dacă simptomele
persistă sau se agravează după 3 zile.
Dacă aveţi impresia că efectul Ibuprofen Arena este prea puternic sau prea slab, adresaţi-vă medicului
dumneavostră sau farmacistului.
Dacă luaţi mai mult Ibuprofen Arena decât trebuie
Dacă aţi luat mai mult Ibuprofen Arena decât trebuie, adresaţi-vă imediat unui medic sau mergeți la
cea mai apropiată unitate de primiri urgenţe a unui spital.
Simptomele în caz de supradozaj pot fi: greaţă, vărsături şi durere de stomac sau diaree. De asemenea,
pot apărea ţiuituri în urechi, durere de cap, ameţeli, vertij şi sângerare la nivelul stomacului sau
intestinelor. În cazuri de intoxicare gravă, poate apărea somnolenţă, excitaţie, dezorientare, comă,
convulsii, crampe (în special la copii), vedere înceţoşată şi probleme de vedere, insuficienţă renală,
leziuni la nivelul ficatului, tensiune arterială mică, respiraţie redusă, colorarea în albastru a buzelor, a
limbii şi a degetelor şi creşterea tendinţei de sângerare. De asemenea, poate să apară agravarea
astmului bronşic la pacienţii cu astm bronşic.
Dacă uitaţi să luaţi Ibuprofen Arena
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o cât mai repede posibil, cu excepţia cazului în care au rămas mai
puţin de patru ore până la următoarea doză.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului. 

Review

Produse Recomandate

Istoricul tau de navigare

Ibuprofen 400 Mg, 10 comprimate, Arena

apoteca-farmacie.ro face eforturi permanente pentru a păstra acurateţea informaţiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate conţine accesorii neincluse în pachetele standard, unele specificaţii sau preţul, pot fi modificate de catre producător fără preaviz sau pot conţine erori de operare. Toate promoţiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.