Bio-Magneziu, 60 tablete, Pharma Nord

5709976232204
5709976232204
1
Comprimate
Pharma Nord
Stoc epuizat
4397 Lei

Pretul afisat este valabil doar pentru comenzile online! Acesta poate varia in functie de momentul achizitionarii si epuizarea stocurilor existente in fiecare farmacie! CANTITATEA si STOCUL vor fi confirmate dupa procesarea comenzilor!

Ultima actualizare: 23 April • 16:15

Adauga la favorite si te anuntam cand intra in stoc

Bio-Magneziu
Bio-Magneziu conține un amestec de trei săruri de magneziu, creat special pentru a face produsul solubil și ușor de absorbit.
Sprijină menținerea sănătății sistemului osos și a sănătății dinților.
Contribuie la funcționarea normală a sistemului nervos și a sistemului muscular.
Contribuie la reducerea oboselii.
Fabricat în Danemarca sub control farmaceutic
Compoziție:
1 tableta conține: DZR% *
Magneziu 200 mg 53%
* DZR: Doza Zilnică Recomandată
Forma farmaceutică: Tablete filmate
 
Administrare:
1 tableta pe zi după masă, sau după recomandarea medicului.
Nu depășiți doza zilnică recomandată.
Înghițiți capsula întreagă sau dizolvată într-un pahar cu apă.
Suplimentele alimentare nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.
Informații utile:
Prefixul Bio nu se referă la proveniența din sistemul de agricultură ecologică, ci la biodisponibilitatea produsului.
Ingrediente:
Carbonat de magneziu, hidroxid de magneziu, acetat de magneziu, celuloza microcristalină, fosfat dicalcic, hipromeloza, ștearat de magneziu, dioxid de siliciu
Produs recomandat vegetarienilor.
Depozitare:
Se recomandă păstrarea produsului în spații întunecoase, uscate, la temperatura camerei.
A nu se lăsa produsul la îndemână și la vederea copiilor mici.
Femeile însărcinate sau care alăptează, precum și persoanele care se află sub tratament medical trebuie să ceară avizul medicului înainte de administrarea suplimentelor alimentare.
Bio-Magneziu este un complex de trei săruri de magneziu, fiecare tabletă oferind 200 mg de magneziu pur. Tableta conține un amestec de magneziu organic și anorganic, într-o matrice care determină dizolvarea completă a tabletei în câteva minute. Astfel magneziul este transformat într-o formă ionizată, ușor de absorbit chiar și de către persoanele care au o aciditate gastrică scăzută. Bio-Magneziu nu are nevoie să fie administrat împreună cu alimentele.
Ce este magneziul?
Magneziul este un mineral esențial, vital pentru organism. El este al patrulea cel mai abundent mineral în organismul uman. Magneziul este prezent în toate celulele, 98% aflându-se în interiorul celulei. Un adult are aproximativ 24 g de magneziu depozitate în organism. Aproximativ 25% din el se găsește în mușchi și aproape 60% în oase, împreună cu alte minerale precum calciul și fosforul.
Magneziul are o serie de roluri importante în organism, sprijinind peste 300 de procese enzimatice. Magneziul contribuie la:
-funcționarea normală a sistemului muscular
-metabolismul energetic normal
-menținerea sănătății sistemului osos și a sănătății dinților
-menținerea sănătății psihice
-echilibrul electrolitic
-funcționarea normală a sistemului nervos
-reducerea oboselii și a extenuării
-sinteza normală a proteinelor
-procesul de diviziune celulară
Magneziul- în centrul atenției
În ultimii ani, știința a devenit din ce în ce mai interesată de acest mineral, datorită importanței magneziului în funcționarea organismului. Necesitatea suplimentării cu magneziu apare la persoanele care consumă cafea, dar și în cazul atleților de elită, deoarece consumul excesiv de cafea și transpirația abundentă diminuează rezervele de magneziu din organism.
Surse de magneziu
Magneziul se găsește în diferite alimente, precum:
-verdețuri
-migdale
-nuci
-seminte
-fructe
Deficientă de magneziu
Dacă alimentația conține foarte puține proteine (mai puțin de 30 g/zi), atunci absorbția de magneziu în organism este diminuată. În situația în care în organism există o cantitate mică de magneziu, organismul va încerca să-și normalizeze concentrația de magneziu din sânge, prin eliberarea magneziului care se află în țesutul osos (la fel cum procedează și în cazul calciului). Datorită acestui mecanism, măsurarea nivelului de magneziu din sânge nu este o metodă eficientă pentru a determina dacă o persoană are nevoie să-și suplimenteze necesarul zilnic din acest mineral.
Supradozarea
Atunci când cantitatea ingerată din acest mineral este mai mare decât nevoia organismului, rinichii excretă prin urină surplusul de magneziu. Acest mecanism reduce riscul de supradozare. Când în organism este suficient magneziu, o suplimentare cu acest mineral poate determina apariția scaunelor moi, protejând astfel corpul de supradozare. Ingestia de magneziu în doze foarte mari (de 10 ori valoarea normală sau mai mult) poate duce la diaree, amețeala sau alte tipuri de discomfort.
Persoanele cu probleme renale ar trebui să folosească suplimente cu magneziu numai la recomandarea medicului.
Testarea tabletei de magneziu
Puteți să testați produsul cu magneziu pe care îl folosiți, pentru a vedea cât de repede se dizolvă tableta.
Noi am pus două tablete cu magneziu în două pahare cu apă. În paharul din stânga, am pus tableta de Bio-Magneziu de la Pharma Nord. După doar câteva minute, tableta este complet dizolvată și pregătită pentru a fi absorbită de către organism. În paharul din dreapta, am pus o tabletă de la un competitor. Chiar și după ce a fost ținută 24 de ore în apă, tableta din dreapta nu prezintă niciun semn de dizolvare.
Prezentare:
60 tablete filmate

Review

Produse Recomandate

Istoricul tau de navigare

Bio-Magneziu, 60 tablete, Pharma Nord

apoteca-farmacie.ro face eforturi permanente pentru a păstra acurateţea informaţiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate conţine accesorii neincluse în pachetele standard, unele specificaţii sau preţul, pot fi modificate de catre producător fără preaviz sau pot conţine erori de operare. Toate promoţiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.