Mezym Forte 10000 125mg

W01562006
10
PANCREATINUM
Comprimate
Berlin Chemie
În stoc
872 Lei
In tulburari ale functiei exocrine a pancreasului produse de o pancreatita cronica, mucoviscidoza, tulburari de nutritie, meteorism si complexul simptomatic Roemheldscher.

Mezym forte 10000 se foloseşte în substituţia enzimelor digestive din tulburările de digestie şi absorbţie a alimentelor cauzate de insuficienta producere a enzimelor digestive de către pancreas. Aceasta se poate asocia cu:

  • Inflamaţia cronică a pancreasului (pancreatită cronică) care nu este acutizată
  • Fibroza chistică,
  • Îngustarea canalului pancreatic cauzat de tumori sau calculi biliari,
  • Operaţii de pancreas
  • Operaţii anterioare ale stomacului sau intestinului
  • Tranzitul intestinal accelerat cauzat de stări de nervozitate sau de boli intestinale infecţioase.
  • Deficienţe digestive cu pierderea poftei de mâncare, eructaţii, regurgitări şi diaree (dispepsie)
  • Consumul unor legume greu digerabile, alimente grase sau cu care nu sunteţi obişnuit
  • Tulburări ale sistemului hepatic/vezicii biliare
  • Boala celiacă (o afecţiune autoimună a intestinului subţire)
  • Boală inflamatorie a intestinului (în special, boala Crohn)
  • Diabetul zaharat
  • Sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA)
  • Sindromul Shwachmann (o boală moştenită care afectează, printre altele, pancreasul) - Sindromul Sjogren (o boală autoimună care afectează, printre altele pancreasul).
sus

Înainte să luaţi Mezym forte 10000

Nu utilizaţi Mezym forte 10000:

-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la enzimele pancreatice de origine porcină, azorubină lac sau la oricare dintre componente.

- dacă aveţi pancreatită acută şi acutizări ale pancreatitei cronice în stadiul cel mai avansat al bolii. Totuşi dacă pancreatita acută sau cronică dar agravată, dă semne că se ameliorează, medicul dumneavoastră poate decide să vă prescrie ocazional Mezym forte 10000.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Mezym forte 10000

Dacă aveţi fibroză chistică, medicul vă va instrui să fiţi atent(ă) la orice simptom care ar putea fi cauzat de blocarea intestinului (ocluzia intestinală). Dacă observaţi un astfel de simptom, trebuie să nu mai luaţi Mezym forte 10000 şi să contactaţi medicul imediat.

Evitaţi să mestecaţi comprimatele de Mezym forte 10000, întrucât ele conţin enzime active ce pot răni mucoasa gurii. Aveţi aşadar grijă să înghiţiţi întregi comprimatele de Mezym forte 10000.

Folosirea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Absorbţia acidului folic (o vitamină esenţială) din suplimente cu acid folic sau din alimente poate fi diminuată de pulberea pancreatică (substanţa activă din Mezym forte 10000). Medicul ar putea să vă prescrie acid folic suplimentar.

Medicamentele care scad zahărul din sânge (antidiabetice orale) care conţin substanţa activă acarboză sau miglitol ar putea să fie mai puţin eficace dacă utilizaţi în acelaţi timp Mezym forte 10000.

Sarcina şi alăptarea

Puteţi utiliza Mezym forte 10000 în timpul sarcinii şi alăptării după ce aţi consultat medicul. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu sunt necesare precauţii speciale.

Informaţii importante privind unele componente din Mezym forte 10000

Mezym forte 10000 conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Datorită conţinutului în azorubină lac (E122), medicamentul poate provoca reacţii alergice.

sus

Cum să luaţi Mezym forte 10000

Luaţi întotdeauna Mezym forte 10000 exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doze

Dacă nu există o altă recomandare doza uzuală este de: 2 -4 comprimate comprimate gastrorezistente Mezym forte 10000 administrate în timpul meselor (echivalentul a 20000 - 40000 unităţi de lipază la o masă).

Poate fi nevoie de doze mai mari decât cea de mai sus, pentru că ele trebuie stabilite în funcţie de severitatea afecţiunii dumneavoastră digestive (insuficienţă pancreatică exocrină). Medicul dumneavoastră ar putea aşadar să vă crească doza pentru a vă ameliora simptomele (de exemplu să normalizeze frecvenţa sau consistenţa scaunelor sau să amelioreze durerile abdominale) şi pentru a menţine o greutate corporală normală.

Doza zilnică maximă este în funcţie de greutatea corporală. Nu trebuie depăşită doza de 15000 - 20000 unităţi de lipază pe fiecare kilogram de masă corporală.

Doza la copii este indicată de către medic.

Modul de administrare

Comprimatele de Mezym forte 10000 trebuie înghiţite întregi cu lichid suficient (apă sau suc), în timpul meselor (vezi pct. 2).

Durata tratamentului

Durata utilizării Mezym forte 10000 depinde de evoluţia afecţiunii şi este stabilită de medicul dumneavoastră.

Adresaţi-vă unui medic dacă, în 7 - 14 zile, simptomele nu vi se ameliorează sau se agravează.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă vi se pare că efectul Mezym forte 10000 este prea puternic sau prea slab.

Dacă aţi utilizat mai mult Mezym forte 10000decât trebuie

Nu sunt aşteptate efecte dăunătoare dacă luaţi mai mult Mezym forte 10000 decât trebuie. Totuşi, trebuie să luaţi cantitatea recomandată la momentul administrării dozei următoare.

Dacă aţi uitat să utilizaţi Mezym forte 10000

Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Mezym forte 10000

Dacă încheiaţi tratamentul cu Mezym forte 10000 înainte de termen sau întrerupeţi tratamentul este de aşteptat ca efectul terapeutic să nu apară sau starea de „digestie proastă" să reapară.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

sus

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Mezym forte 10000 poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Atenţie: Dacă sunteţi afectat(ă) de oricare dintre următoarele reacţii adverse, nu mai luaţi Mezym forte 10000 şi mergeţi la medic cât mai repede posibil.

Reacţii adverse foarte rare (pot afecta mai puţin de 1 pacient din 10000)

Stomac şi aparat digestiv:

La pacienţii cu fibroză chistică, a fost descrisă îngustarea regiunilor inferioare ale intestinelor după administrarea de doze mari de pulbere pancreatică (substanţa activă din Mezym forte 10000).

Au fost descrise diaree, disconfort gastric şi greaţă după utilizarea pulberii pancreatice.

Sistem imun:

Reacţii alergice, inclusiv erupţii pe piele, strănut, lăcrimare excesivă şi crize de astm bronşic (tulburări respiratorii), au fost descrise după utilizarea pulberii pancreatice.

Frecvenţă necunoscută a reacţiilor adverse (care nu poate fi estimată din datele disponibile):

Rinichi şi sistem urinar:

La pacienţii cu fibroză chistică, poate apărea o excreţie crescută de acid uric în urină, mai ales când se utilizează doze mari de pulbere pancreatică. Dacă aveţi fibroză chistică, medicul dumneavoastră vă va controla nivelul acidului uric din urină pentru a evita formarea de pietre de acid uric.

Sistem imun:

Azorubina (E 122) poate cauza reacţii alergice. Nu utilizaţi Mezym forte 10000 dacă sunteţi alergic(ă) la azorubină.

Review

in curand

Produse Recomandate

Istoricul tau de navigare

Mezym Forte 10000 125mg

Mezym Forte 10000 125mg

apoteca-farmacie.ro face eforturi permanente pentru a păstra acurateţea informaţiilor din acestă pagină. Rareori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate conţine accesorii neincluse în pachetele standard, unele specificaţii sau preţul, pot fi modificate de catre producător fără preaviz sau pot conţine erori de operare. Toate promoţiile prezente în site sunt valabile în limita stocului.